Cimitirul

Cimitirul

de Adrian Telespan

Editura Heng Benet

O carte despre religie, minciuni, dependenta, dragoste, muzica, frica, mediocritate, somn, sex, fericire, viata si moarte. O carte care ne da cateva sfaturi bune si transmite niste mesaje motivationale:

Dormiti! Dormiti, fratilor, ca somnul n-a facut rau nimanui! Esti trist? Culca-te! Esti nervos? Culca-te! Vrei sa mori? Culca-te, poate ai noroc si mori in somn!

Asculta muzica! Muzica e sfanta. Si dansul e misto. 

Fa tot ce poti, orice s-ar intampla!

Viseaza in functie de propriile resurse si posibilitati.

Bunicul ii spunea: ” Adriane, nu poti sti ce e in mintea unui om, decat daca tu esti omul ala!”

 

Personajul principal al Cimitirului este Adrian Green, un homosexual roman care se muta la Londra pentru ca .. e obosit. Obosit sa traiasca in Romania, oare? In Londra reuseste sa-si gaseasca un job ca administrator de cimitir si pe masura ce interactioneaza cu diversi clienti, Adrian ne impartaseste cu mult umor si sarcasm viziunea lui asupra a tot ceea ce traim intr-o viata.

Cimitirul este o carte scrisa din suflet pentru un alt suflet. Pentru ca toate sufletele simt la fel iubirea, tradarea, indiferenta, singuratatea, durerea, tristetea, bucuria. Adrian Telespan are curajul de a spune lucrurile pe fata, fix asa cum sunt ele, bune sau rele.

Mintim. De ce mintim?

Minciunile m-au bagat intr-o gramada de cacaturi de-a lungul vietii. Am luat bataie de la mama, tata si bunica pentru ca am mintit. Am pierdut un job pentru ca am mintit. Am pierdut o relatie pentru ca m-am mintit pe mine. M-am facut de ras pentru ca am mintit pe cine nu trebuia. Dar cu toate astea, sa-mi bag pula, nu cred ca am putea trai fara minciuna. Ar fi imposibil. Viata ar fi de cacat fara minciuni, fara prefacatorie, fara fatade. Minciuna creeaza amabilitate, bunatate, placere, bucurie. Adevarul doare de foarte multe ori. Stie toata lumea asta. Si cu toate astea e ridicat in slavi. Nimeni nu intelege ca in ziua de azi oamenii sunt prea rai pentru a face fata adevarului.

Daca ai avut vreun moment in care ai suferit si cei de langa tine nu te-au ajutat cu absolut nimic, ba mai mult au reusit sa te faca sa te simti prost, Adrian Green te face sa realizezi cat de important este sa petreci timp tu cu tine. Orice s-ar intampla, timpul este cel care te ajuta sa te vindeci, nimic si nimeni altcineva.

Cea mai de cacat dependenta mi se pare aia care apare atunci cand esti indragostit si iubesti foarte tare pe cineva iar sentimentul nu e reciproc. Tot ceea ce vrei tu atunci e sa fii langa un om care nu vrea sa fie langa tine. Atunci stii ce ti se intampla, constientizezi al dracului de bine prin ce treci, stii ca cel mai bine ar fi sa treci mai departe, dar nu poti. Si te simti ca pula. Si n-ai ce sa faci! Si tot ce vrei e ca ala sau aia sa fie langa tine. Si te agati de orice cacatis ca sa il mai suni o data, desi stii bine ca dupa telefonul ala o sa te prinzi din nou ca nu da doi bani pe tine. Si o sa suferi si mai mult. Si o sa iti ia cateva saptamani bune, poate chiar luni ca sa intelegi ca, daca nu-l mai contactezi, o sa te simti mai bine. Si chiar daca te prinzi de treaba asta, tu tot mai speri. Si ajungi la un cumul de durere, lacrimi, un sevraj de toata jena ca ala sau aia nu e langa tine, nervi ca nu poti face nimic ca starea de cacat sa treaca repede si un stadiu psihic in care mintea e blocata doar pe dorinta asta irealizabila. Nu vrei altceva, nu ai chef de nimic altceva, nu iti trebuie altceva. (Asta e dragostea! Superba, nu?) Si e frustrant ca tot ce poti sa faci e sa astepti. Ma scot din sarite aia care dau sfaturi sau incearca sa consoleze un dezamagit in dragoste cu replici de genul: “Nu are rost sa suferi! Era un dobitoc, o sa gasesti altul mai bun! Erai prea bun pentru el! Noua nu ne placea! Era urat! Era un prost!”. Raspunsul dezamagitului in dragoste nu ar trebui sa fie: “Multumesc!”, ci “Sa-mi sugeti pula cu sfaturile voastre! Eu pe el il iubesc asa cum e, prost si urat, si n-am nevoie sa imi spui tu ca am gusturi de cacat. Daca esti un prieten adevarat, spune-mi ca intelegi ca trec printr-o situatie de cacat si n-am ce face inafara de a astepta. Pula mea, asta e! Dragostea doare. Treaba aia cu ‘timpul vindeca’ nu e chiar de cacat.”

 

Despre carte a mai scris Paul Dutu. Eu vreau sa va mai scriu doar doua fraze care mi-au atras atentia:

– Desi te placeam pe tine foarte tare, l-am placut si pe el. Iar asta m-a facut sa-mi pun niste intrebari referitoare la ce simteam pentru tine.

– Timpul are 2 fete si nu stim niciodata pe care o va intoarce spre noi: poate sa vindece ranile, dar si sa le adanceasca.

 

Comments

  1. Stefan

    Ranile se adancesc doar daca tu le permiti asta! Totul sta in subconstientul nostru..si sa il determinam pe acesta sa accepte realitatea si sa mearga mai departe! Dragostea este frumoasa, si merita traita!!! Uneori nu doar o data! 🙂

    1. Raluca

      Sunt lucruri care se intampla si daca nu permiti tu sa se intample. Pur si simplu. Nu poti controla totul. Dar da, dragostea este frumoasa si merita traita. Incet, patratica cu patratica (ca o ciocolata) pentru a o savura mai bine si pentru a o pastra cat mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *