Sicario: Asasinul

Sicario

Regia: Dennis Villeneuve

Distributie: Emily Blunt, Josh Brolin, Benicio del Toro

Filmul ‘Sicario’ este adus in cinematografele din Romania de Freeman Entertainment.

Kate (Emily Blunt) este un agent FBI care se ofera voluntar intr-o operatiune de capturare a capului unei familii de traficanti de droguri de la granita dintre Statele Unite si Mexic. Este o misiune dificila, avand in vedere faptul ca acolo la granita nu exista lege. Dar Kate crede cu tarie ca se poate face dreptate. Misiunea implica forte guvernamentale secrete: agentul columbian de la aparare, Alejandro (Benicio del Toro) si agentul special Matt Graver (Josh Brolin).

 

Kate Macer ar trebui sa fie puternica si devotata. Dar Emily Blunt nu mi-a lasat aceasta impresie. Probabil tocmai pentru ca trebuia sa realizam ca oricat de puternic esti si oricat de mult iti doresti sa duci la bun sfarsit misiunea ta si sa faci dreptate, este greu sa faci fata in cartelurile mexicane.

Mi-a placut mult interpretarea lui Benicio del Toro, este dur, este de neoprit si este omul de care simti ca trebuie sa te feresti. Si totul este din privire, din gesturi…cuvintele lui spun prea putin. Cu ocazia aceasta, mi-am propus sa revad “Traffic”, film care i-a adus lui Benicio del Toro premiul Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar in 2001.

 

In Mexic, precum si in intreaga America de Sud, Sicario inseamna asasin platit.

Filmul Sicario mi-a amintit de un film vazut in cadrul unui festival de film. Este vorba de Heli, un film realist, in stil documentar, cu multe scene violente, despre cartelurile mexicane si traficul de droguri. Filmul Sicario nu este atat de violent, insa tot te ingrozesti cand vezi ce se intampla acolo si cum mafia este imposibil de controlat. Tensiunea si suspansul iti taie efectiv respiratia.

Josh Brolin afirma despre Sicario ca „Acest film este un mister uman la care ajungi si pe care trebuie sa-l elucidezi singur. Este un puzzle plin de suspans si de emotie.”

„Sicario arunca o privire asupra misiunilor la limita legii de la granita mexicana si asupra cartelurilor. Dar aceasta poveste este si despre America, despre idealism si realism, concepte care se ciocnesc intre ele atunci cand vine vorba de rezolvarea problemelor din cealalta tara”, spune regizorul Denis Villeneuve.

 

„Sicario: Asasinul” prezinta realitatea infioratoare in care traficul de droguri, crimele si teroarea sunt la ordinea zilei la granita cu Mexic, in orasul Juarez, cunoscut sub denumirea de capitala crimelor. Sicario este un film cu un puternic impact emotional. Acelasi impact emotional puternic l-a avut in 2010 filmul “Incendies/Incendii“, tot in regia lui Dennis Villeneuve. Si acum ma trec fiori reci numai cand ma gandesc la Incendii, oare la fel o sa simt si in legatura cu Sicario peste alti 5 ani?

 

Despre Sicario au mai scris Emil, Andreea, Diana.

Comments

    1. Raluca

      Am pus sub poza ca au mai scris articol: Emil, Andreea si Diana, nu ca in poza sunt .. dar e bine ca ai specificat tu. Multumesc. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *