Doi si un tulnik

Tulnicul este un instrument muzical de suflat popular. Tulnicul reprezinta unul din cele 5 tipuri de bucium si este un adevarat simbol al Tarii Motilor.

Dar tulnikul nu suna doar in Tara Motilor, el poate suna si pe Luna, si in America, si in Egipt ori Tibet si chiar si la Polul Nord.

Si tulnik-ul suna si ne aduna la Godot Cafe Teatru, pe Lipscani, in Bucuresti.

Doi si un tulnik

Dupa un text de Alex Unguru

Distributia: Alin State, Misa Serban, Alex Unguru

Scenografia: Cristian Stanoiu

Doi si un tulnik este un spectacol amuzant care iti deschide mintea si te provoaca sa te eliberezi de tot ceea ce nu iti face bine. Este un spectacol complex despre radacini si mentalitati, despre romani si lumea intreaga. Este un indemn sa ne intoarcem privirea catre noi insine, dar si catre cultura, istorie, geografie, sport si arta.

Inceputul spectacolul este genial. Un Mot zboara peste mari si tari, dar nu uita de acasa, de radacini si traditii, si chiar daca trebuie sa se adapteze meleagurilor pe care ajunge, continua sa imbrace portul sau national.

 

Cu un umor fin, Alex Unguru ne invita sa colindam lumea alaturi de cele doua personaje ale piesei sale si bineinteles cu tulnik-ul rasunand peste dealuri si vai. Un alt text scris de Alex Unguru si regizat tot de el este Ka-chiiing. Doua spectacole de actualitate, despre societatea in care traim.

Mi-a placut mult tulnik-ul. Alin State care este vioi, energic, expresiv, natural, atrage publicul ca un magnet. Intre Alex Unguru si Misa Serban se simte o chimie acolo pe scena, se vede ca se inteleg din priviri, sunt carismatici, talentati, adorabili si transmit multa emotie publicului, dar si putere. Puterea de a renunta si de a merge mai departe, atunci cand sunetul tulnikului ne cheama. Putea de a arata cine suntem noi cu adevarat si de a nu uita care sunt radacinile noastre.

 

Doi si un tulnik

Un spectacol comic despre globalizare. Sau gloiblazare. Sau glolibazare. Poate ca romanul e frate cu codrul, dar asta nu l-a oprit sa se-nfrateasca si cu absolut orice altceva. De la Luna la ghetare, de la desert la mlastina, de la piramide la ghiulele si de la muzica la stadioane, afirma Alex Unguru.

 

Comments

  1. Pingback: De veghe in lanul de ocara – Raluca Uluiteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*