Prâslea cel Voinic și merele de aur premieră oficială la Teatrul EXCELSIOR

Teatrul Excelsior prezintă joi, 1 noiembrie 2018, ora 19:00, premiera oficială a spectacolului Prâslea cel Voinic și merele de aur, adaptare a basmului omonim scris de Petre Ispirescu, în regia lui Eduard Petru Jighirgiu.

Într-o versiune scenică antrenanantă și concentrată, regizorul Eduard Petru Jighirgiu aduce în prim-plan eterna luptă dintre Bine și Rău și valorile pozitive pe care basmul le promovează, punând într-o nouă lumină farmecul și profunzimea poveștii originale.

 

Dincolo de finalul fericit și de nenumăratele obstacole pe care mezinul Prâslea este nevoit să le înfrunte pentru a apăra prețioasele roade ale mărului de aur, întâlnirea cu povestea scrisă de Petre Ispirescu este una plină de învățăminte pentru cei mari și cei mici, deopotrivă. Pornind de la această idee, regizorul a îmbinat armonios elementele clasice cu mijloacele moderne ale teatralității pentru a crea o experiență plină de culoare și momente muzical-coregrafice, menită să-i bucure pe spectatorii de toate vârstele.

 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Ion Bechet, Mihaela Coveșeanu, Radu Micu, Loredana Cosovanu, Doru Bem, Maria Rădulescu, Andreea Șovan și Iulia Samson. Costumele sunt realizate de Maria Nicola, iar coregrafia este semnată de Judith State.

 

 

 

PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI MERELE DE AUR

după Petre Ispirescu

Dramatizarea: Eduard Petru Jighirgiu

Distribuția:

Împăratul – Ion Bechet | Împărăteasa – Mihaela Coveșeanu | Prâslea – Radu Micu | Ileana –Loredana Cosovanu | Fratele cel mare – Doru Bem | Fratele mijlociu – Marian Rădulescu | Sora mijlocie – Andreea Șovan | Sora cea mare Iulia Samson |
Regia și muzica: Eduard Petru Jighirgiu | Decorul și costumele: Maria Nicola | Coregrafia: Judith State | Video design: Cristian Niculescu și Luca Achim |
Antrenament vocal: Claudia Măru-Hanghiuc

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*