Guest post: Amadeus

Amadeus (1984) – live at Royal Albert Hall

Regia: Milos Forman

Scenariul: Peter Shaffer

Distributie: F. Murray Abraham, Tom Hulce, Elizabeth Berridge, Cynthia Nixon, Simon Callow, Jeffrey Jones, Roy Dotrice, Charles Kay, Richard Frank si altii

 

Reteta perfecta pentru o experienta cinematografica unica si o seara de neuitat:

  • Se ia cel mai bun film facut vreodata despre muzica clasica, „Amadeus” (1984), distins cu 8 premii Oscar (inclusiv best picture, best director – Milos Forman si best actor – F. Murray Abraham)
  • Proiectia are loc in una din cele mai frumoase si celebre sali de concert din lume: Royal Albert Hall
  • Cu toata muzica din film interpretata live de orchestra „Academy of Saint Martin in the Fields” si corul „Philarmonia Chorus”, sub bagheta dirijorului Ludwig Wicki

Rezultatul este o atmosfera minunata la un eveniment sold-out (cu spectatori care au avut si locuri in picioare sus la galerie) si unul din cele mai inspirate moduri in care poti sa petreci o vineri seara, chiar si intr-un oras atat de ofertant precum Londra.

Amadeus-ul lui Milos Forman este o ecranizare dupa piesa de teatru de mare succes pe Broadway la inceputul anilor ’80; dramaturgul Peter Shaffer fiind si autorul scenariului de film, regizorul de origine ceha aflandu-se intr-un moment de apogeu al carierei, dupa imensul succes cu „One flew over the cuckoo’s nest” (1975) urmand alte doua filme de mare valoare: „Hair” (1979) si „Ragtime” (1981).

Povestea romantata imaginata de Peter Shaffer pentru viata genialului compozitor are ca punct de pornire personaje reale de la curtea imparatului Iosif al II-lea, dar a caror vieti si actiuni sunt fictionalizate pentru a sluji principalei teme a filmului: cum si de ce isi alege divinitatea oamenii pe care sa ii inzestreze cu cele mai inalte daruri ale creatiei artistice, sa fie practic „voci” ale lui Dumnezeu pe pamant.

Filmul este narat in intregime prin flashback de catre Salieri (F. Murray Abraham), batranul compozitor oficial al curtii habsburgice aflat acum intr-un sanatoriu, confesandu-se unui tanar preot despre toate actiunile sale care au condus la sfarsitul vremelnic al lui Mozart (Tom Hulce). Prima scena – ca de altfel tot filmul – e plina de umor, Salieri povestind despre compozitiile sale care faceau deliciul Vienei cu decenii in urma interpreteaza la o pianina cateva note din fragmentele mai populare. dar care nu ii spun absolut nimic prelatului din fata sa, acesta incepand insa sa fredoneze entuziast inca de la primele acorduri „Eine kleine nacht musik”: I didn’t know you wrote that, Salieri: I didn’t…that was Mozart, Wolfgang Amadeus Mozart.

Salieri urmarise inca de la inceputuri cariera copilului minune, care insotit de tatal sau incantase de la o varsta frageda capetelor incoronate ale Europei prin virtuozitatea interpretarii lui, si era indeajuns de bun compozitor ca sa recunoasca talentul dintr-o lucrare de inalta valoare. Momentul care a declansat revolta sa interioara a fost acela in care accidental il va intalni la o receptie pe Mozart: un tanar imatur, vulgar, cu un ras isteric, care isi fugarea viitoarea sotie (Constance) pe sub mesele salonului. Acesta era instrumentul ales de Dumnezeu pentru a il inzestra cu cele mai extraordinare daruri ale creatiei? Un om fara virtuti, care palea in comparatie cu el, nobilul italian, educat, posesorul celor mai rafinate gusturi. Dar a carui muzica era perfecta, nici o nota in plus, nici una in minus – exact cate trebuiau si in ordinea ideala.

Cea mai cunoscuta scena a filmului, care va ramane in istoria acestei arte, este cea a primirii oficiale organizate pentru introducerea lui Mozart la curtea imparatului. Cu acest prilej Salieri va pregati o mica compozitie de „bun venit” pe care chiar monarhul va incerca initial sa o interpreteze la pian (macelarind partitura respectiva) in timp ce Mozart astepta in anticamera. O data primit in salonul mare Amadeus va reproduce din memorie marsul lui Salieri, insa dupa cateva secunde va comenta amuzat ca e prea repetitiv, ar merge putin modificat, melodia transformandu-se in celebra arie din „Nunta lui Figaro”. Oscar-ul lui F. Murray Abraham e mai mult decat binemeritat, chiar si doar pentru secventele in care bucuria sa initiala se transforma in uluiala auzind reinterpretarea si in final in ura nedisimulata.

Din acest moment Salieri va face tot ce ii sta in putinta pentru a impiedica ascensiunea lui Mozart la curtea vieneza: reprezentatiile operelor sale vor fi obstructionate (pe motiv de alegere a limbii germane pentru libret sau a incorporarii unor momente de balet), il impiedica sa obtina un post bine remunerat de profesor al nepoatei imparatului, va infiltra o servitoare (excelent interpretata de foarte tanara si greu de recunoscut Cynthia Nixon din „Sex and the city”) in casa familiei pentru a spiona si raporta la ce lucreaza acesta. Amadeus va ajunge sa traiasca in conditii grele, tot timpul fara bani si va accepta sa compuna vodeviluri pentru a-si sustine sotia si copilul. O comanda misterioasa, dar generos platita, din partea unui personaj mascat (Salieri) pentru un Requiem (ultima sa creatie, ramasa neterminata) il va determina sa munceasca zi si noapte pentru a o duce la bun sfarsit, cu pretul deteriorarii sanatatii sale subrede. Intr-o scena memorabila din finalul filmului chiar Salieri va transcrie pe partitura dupa dictare ultimele note pe care Mozart le sopteste de pe patul mortii. Desi inmormantat intr-o groapa comuna, opera sa este vie si acum cand numele Salieri este uitat de mult, cum recunoaste tanarului preot insasi batranul compozitor.

„Amadeus” a fost filmat in intregime cu lumina naturala (plus lumanari), atentia la detaliu fiind extrema: de la costumele bazate pe schite originale ale operelor lui Mozart la interpretarea corecta a fiecarei note la pian de catre actori. Locatia perfecta pentru filmari s-a dovedit a fi chiar orasul natal al regizorului, Praga, centrul istoric al acestui oras fiind mai putin modificat in anii comunismului decat Viena occidentala – fiind vorba de detalii precum antene, panouri publicitare, etc.

Proiectia a beneficiat enorm de acustica impecabila de la Royal Albert Hall, completata de un mixaj de sunet excelent, muzica live fiind integrata insesizabil in coloana sonora cu dialogurile si efectele speciale din film; dirijorul Ludwig Wicki a condus orchestra si corul cu ajutorul unui monitor de control pe care in afara filmului existau marcaje vizuale speciale pentru sincronizare, o bara verticala traversand ecranul la interval de 2 secunde pentru a marca fraza muzicala.

De obicei dupa „The End” o sala de cinema incepe sa se goleasca si acum a fost pentru prima oara cand nici macar unul dintre spectatori nu s-a ridicat de pe scaun vreme de 7-8 minute, pana cand ultimul rand de pe generic s-a scurs si ultima nota muzicala a fost interpretata de minunata orchestra Saint Martin in the Fields. That was Mozart, Wolfgang Amadeus Mozart.

 

Articol scris de Cosmin Epurescu-Pascovici.

Recomand din toata inima montarea de la Teatrul Metropolis realizata de Victor Ioan Frunza cu minunata sa trupa de tineri actori, avandu-i in prim plan de aceasta data pe George Costin (Salieri) si Andrei Hutuleac (Mozart) – distins cu premiul UNITER pentru cel mai bun actor in rol principal pentru acest spectacol in anul 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *