Intre doua miercuri

Intre doua miercuri

Jurnalul unei crime misterioase

de Maria Popescu

Editura Corint, Colectia Istorie cu Blazon

Gilbert Monney Campeanu, fiul Mariei Popescu, afirma: ” Pentru unii, Maria Popescu reprezenta imaginea femeii fatale, deosebit de perversa si periculoasa, in timp ce, pentru altii, reprezenta imaginea unei tinere strivite de un aparat judiciar fara mila, victima a unei erori judiciare monstruoase.”

Dupa ce am citit cartea “Intre doua miercuri. Jurnalul unei crime misterioase” eu cred ca Maria Popescu este victima unei erori judiciare. Chiar mi-a atras atentia un fragment din finalul carti, un dialog intre Maria, in pozitia de secretara la un hotel intr-o statiune pe malul lacului Leman (Lacul Geneva) si un client al hotelului:

” – Eu vorbesc de Maria Popescu. Faimosul proces din Geneva, va amintiti?

– Cum sa nu-mi amintesc? Mai ales ca romanca!

– Stiti, eu sunt sigur ca ea n-a facut ceea ce i s-a reprosat.

– Cum s-ar putea sa stiti? In definitiv, daca a fost condamnata, inseamna ca e vinovata!

– Nu-i neaparat un motiv, si altii au patit-o!

– Se prea poate, dar eu n-am competenta sa discut despre acest subiect. – Poftim factura.

Draga domnule, daca ati sti ce pofta aveam sa va sarut pe amandoi obrajii…”

 

Intre doua miercuri. Jurnalul unei crime misterioase

Maria Popescu, fiica de mosier, s-a nascut pe 4 septembrie 1919 si a crescut intr-o casa boiereasca de pe langa Parcul Cismigiu. In 1941 s-a casatorit, in ciuda tatalui ei, cu fiul unuia dintre cei mai mari dusmani ai acestuia, fost ministru de justitie, directorul ziarului Universul, Stelian Popescu. In 1942 a fugit in Elvetia, impreuna cu sotul ei, iar ulterior au fost urmati si de parintii lui/socrii ei. In 1945 Maria Popescu a fost acuzata de uciderea soacrei si a servitoarei acesteia, fiind condamnata un an mai tarziu pentru o crima pe care nu a comis-o. In 1957 a fost eliberata din inchisoare si a reusit sa-si refaca viata la aproape 40 de ani, intr-o tara straina. A ajutat-o faptul ca stia limbi straine. A decedat in Elvetia in 2004, intr-o zi de miercuri.

In cartea sa jurnalul unei crime misterioase Maria Popescu a relatat viata ei intre 2 zile de miercuri. Miercuri, 25 iulie 1945, ziua in care a fost acuzata ca si-a omorat camerista (ulterior a fost acuzata si de asasinarea soacrei sale si de tentativa de asasinare a socrului ei) si miercuri, 30 ianuarie 1957, ziua in care a fost eliberata. 11 ani si jumatate femeia aceasta a suferit ingrozitor, dar si-a oferit luxul de a ramane ea insasi: integra, dintr-o bucata, onesta, dreapta si puternica. A pledat nevinovata din prima pana in ultima clipa, iar misterul acestei crime il vom dezlega impreuna cu autoarea… sau poate nu!?

“Nu am nimic de adaugat. Ii multumesc aparatorului meu si-mi sustin nevinovatia. O voi face pana la ultima mea suflare.”

Si-a scris jurnalul in cuvinte simple care determina cititorul sa empatizeze cu ea in bucatica de viata aspra pe care a trait-o la Geneva. Maria Popescu a reusit sa-si gaseasca in detentie resursele necesare supravietuirii, pastrandu-si onoarea si fiind o femeie demna din toate punctele de vedere. Cred ca foarte putini oameni ar fi avut puterea sa supravietuiasca in conditiile in care a supravietuit Maria Popescu si cred ca si mai putini dintre acestia ar fi fost capabili sa isi refaca viata dupa aproape 12 ani de chin si suferinta pentru o fapta pe care nu a comis-o.

Trebuie sa recunosc ca pana sa ajunga in mainile mele cartea “Intre doua miercuri. Jurnalul unei crime misterioase” nu auzisem de Maria Popescu. Ma bucur ca am citit-o si am aflat povestea ei, ca am inteles inca o data ca viata e nedreapta uneori, ca trebuie sa luptam pentru adevarul nostru, pentru credintele noastre si ca de cele mai multe ori este bine sa ascultam de parinti, caci acestia ne vor doar binele.

 

“Intre doua miercuri” este o lectie despre fidelitate si respect fata de propria persoana. M-a coplesit aceasta carte, abia am putut sa ma adun si sa scriu cateva randuri. Iubesc cartile din colectia Istorie si Istorie cu Blazon a Editurii Corint, se stie, si cu fiecare carte citita primesc o noua lectie de viata, uneori dureroasa, alteori frumoasa, iar de cele mai multe ori o lectie dulce-amaruie, cum este aceasta.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *